“Inserţia elevilor din învăţământul liceal pe piaţa muncii, prin stagii de pregătire eficientă şi inovatoare” (ID 134897) – Finanţat prin Fondul Social European



Proiectul „Insertia elevilor din invatamantul liceal pe piata muncii, prin stagii de pregatire eficienta si inovatoare” se adresează elevilor din Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară “Dumitru Moţoc”, profilul „Resurse naturale şi protecţia mediului”, specializarea „Industrie alimentară” şi îşi propune implicarea acestora în stagii de pregătire practică eficiente şi de calitate, bazate pe resurse de învăţare practică. Se urmăreşte, pe de o parte, facilitarea procesului de tranziţie a elevilor de liceu de la şcoala la viaţa activă şi inserţia acestora pe piaţa muncii, iar, pe de alta parte, imbunătăţirea calităţii programelor de învăţare la locul de muncă şi sprijinirea elevilor în luarea celor mai bune decizii referitoare la oferta de muncă existentă sau continuarea studiilor prin activităţi de consiliere şi orientare profesională.

Obiectivul general al proiectului constă în facilitarea procesului de inserţie pe piata muncii a elevilor din unitatea şcolară sprijinită, prin participarea la stagii de pregătire practică eficiente şi de calitate, bazate pe resurse de învăţare practică.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt:

1. Cresterea sanselor de ocupare profesionala dupa absolvire pt. minim 260 de elevi, prin elaborarea si furnizarea de programe de invatare la locul de munca prevazute in curriculumul obligatoriu, care sa acopere sprcializari din industria alimentara;

2. Dezvoltarea relatiei de parteneriate nationale si transnationale, intre unitatea scolara beneficiara si cel putin 2 agenti economici din Romania, precum si parteneriate intre organizatia transnationala ce participa la implementarea proiectului si agenti economici din strainatate, in scopul facilitarii integrarii elevilor pe piata muncii, prin derularea unor stagii de practica si vizite de studiu;

3.Cresterea oportunitatilor de insertie pe piata muncii pt. cel putin 260 de elevi, in urma participarii sistematice la sesiuni de consiliere si orientare profesionala, cu scopul luarii unei decizii informate privind alegerea realista a studiilor viitoare sau a profesiei.

4.Optimizarea instrumentelor, resurselor de invatare, precum si a sistemelor de monitorizare si evaluare a invatarii practice, in vederea furnizarii de programe de stagii de practica de calitate.

Se va constitui un grup de experti care sa implementeze, monitorizeze si evalueze programele de stagii de practica, se va realiza analiza de nevoi in vederea optimizarii programului, in functie de rezultatele anterioare, din ultimii 3 ani ai stagiilor desfasurate, iar in urma rezultatelor acestor intalniri se vor constitui doua focus-grupuri, la care vor participa cel putin 2 potentiali angajatori si un esantion de 25 de elevi fiecare, in vederea identificarii nevoilor acestora de formare.

De asemenea, unitatea de invatamant preuniversitar implicata in acest program va incheia un numar de minim doua parteneriate cu companii publice sau private din industria alimentara, merceologie, restaurante/food services/catering, relevante pt. domeniul vizat de program, in scopul facilitarii integrarii elevilor pe piata muncii, companii cu care s-a mai colaborat in trecut, dar si firme cu care urmeaza sa se stabileasca relatii parteneriale si de colaborare.

Vor fi create materiale, care ulterior vor fi utilizate in stagiile de practica: materiale suport/kit pt. stagiile de lucru/pregatire practica, se vor realiza intalniri (workshopuri) cu participarea expertilor in consiliere si orientare profesionala in vederea analizei si configurarii instrumentelor de consiliere si orientare profesionala, elaborarii unor planuri de interventie.

Mai multe detalii găsiţi aici.
 

 

 

Despre noi

Adresa: Bucuresti, sector 1, B-dul Dacia, nr. 49, et.4.Ap. 8. interfon 08. Cod postal:010405
Web: www.ceds.ro
Tel. Mobil: 0784141417
Tel/Fax: 0213320907
Email: office@ceds.ro
  Punct reper: Piata Romana, Liceul Virgil Madgearu.
Mijloace transport comun:
Metrou: Piata Romana;
Autobuz: 133, 226: A.S.E.
Troleibuz: 79, 86: A.S.E.

Facebook